Cu ochii la calendar şi la ceasul ce arăta 14:39,Anemona se trezi pierdută în visare.Vedea cum anul trecut fugea prin faţă ochilor ei:"Ce-am mai râs atunci!","Doamne cât de prost a mers.." Haşurând pătratul ce îl desenase,liniile brusc au părut a se preschimba în litere.Acestea s-au legat uşor,pe nesimţite,în cuvinte lungi,sincere şi poate dureroase.
"Anul ăsta a început extraordinar de ..Ciudat.Gânduri noi,temeri noi şi apoi eu.Mă străduisem din răsputeri la sfârşitul anului trecut,să îţi spun,să îţi arăt că încă eşti aici.Azi,e soare.Cerul ce ieri îmi părea închis şi încuiat,azi s-a deschis şi parcă e aproape,atât de aproape încât aş putea să îl ating.Parcă îmi cântă zilele trecute şi descânta visele de noapte,făcându-le de zi.Azi chiar cred că visele-mi sunt raze de soare:le văd,le simt şi le doresc atunci când sunt departe.
Te iubesc.Azi,nu mai e aşa.Mâine,poate că ţi-aş spune contrariul.Sau poate că te-aş minţi şi aş tăcea.Când aş vrea să îţi zâmbesc,nu pot.Ceva nu mă lasă şi mă simt constrânsă.
Acum te simţi liber?
Când totuşi am crezut că te gândeşti la vise şi culori,am înţeles de ce nu te simţi liber.În ziua aceea,nu eu fusesem de vină,ci tu.Eşti atât de liber pe cât vrei să fii.
De ce uneori ne creăm singuri ziduri?De ce apoi nu ni le asumăm,ci dăm vină pe alţii?
Că ai venit,îţi asumi.Asumă-ţi şi faptul că ai plecat.Închisoarea..ţi-ai creat-o singur...din aer,ai creat beton.Din beton,ai obţinut cenuşă.
Din păcate sau din fericire,vântul a luat cenuşă şi a împrăştiat-o, şapte zări îndepărtate de mult apuse.
Primăvara asta,simt că libertatea poate fi cea mai urâtă închisoare.Libertatea forţată e...ucigătoare.Dar poate că o cană cu ceai,un zâmbet şi o lună plină vor redresa lucrurile.
Until then,my love is mine, alone."
