Într-o oarecare seară,
Pare-mi-se aseară,
Am găsit un ceas de scorţişoară.
Nici prea dulce.
Nici amară.
Îmbrăcat în haine de gală,
Simpatic mai mult decât serios,
A zis că astăzi minte.
Şi are,dar n-are
Pentru că moare.
Serioasă,l-am întrebat
-Dar ce doare?
Ceasul meu,nici mic,nici mare,
Demn şi în picioare,
Strigă sus şi tare:
-Tu tot n-ai crescut mare...
Şi iarbă nu-i nici verde,
Şi nici multă,
Dar nu tace,nu tace,nu tace.
-Ba tace şi tace şi tace.
M-am învârtit,m-am răsucit.
Pazream un titirez,
Şi nu ştiam:iar delirez?
Ceasul meu de scorţişoară
A-nceput să moară
Mi-a trecut prin mâini,
Prin gânduri.
Şi mi-a lăsat în grabă mare,
Vorbe scumpe,rare:
-Secretul meu,al meu,al meu,
E gândul meu,
Sufletul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu