Verde-nseamna stai,Rosu-nseamna mergi

Intr-o oarecare vara,intr-o oarecare seara,intr-un oarecare-oras..sub un oarecare pat...Eram eu.Si ma ascundeam de mine.
nu vreau sa ma gandesc.nu vreau sa ajung sa evoc tot ce era candva demult aici.pentru ca nu mai e.si nici nu va mai fi.deci de ce sa ma intorc inapoi?de ce sa nu pasesc inainte?si o mie de trepte de-ar fi...ar fi mai usor de urcat decat sa mai raman aici...sa ma simt in pustiu...sa am numai vant si ploaie in suflet...sa nu pot sa fac nimic..sa aud ca pot,dar sa nu pot schimba nimic...oricat de mic ar fi acel nimic..Chiar si cel mai mic nimic,cel mai ascuns..daca e al meu..si il stiu al meu...al meu va ramane mereu.
nu vreau.daca nu e acum si aici,mai bine nu e...viitorul nu incepe maine..viitorul incepe din secunda in care clipesti...cand totul pare nou si tii totul in mana...
vreau totul.acum.nu maine.nu ieri.vreau si am nevoie de tot.de la mine,de la tine si de la lumea intreaga..vreau o luna patrata...vreau vise cu miros de mare..si cu ceaiuri dulci de scortisoara,pe plaja incinsa de soare..
Vreau vise de copil si cosmaruri de tanar aflat la un inceput de drum..
vreau flori de mai si furtuni vara....sa taie aerul prea incins...
VREAU TOTUL........

Si totusi..

"Si daca nu vreau?si daca nu pot?daca tot ce cred,ce mi-am dorit e acum undeva departe?Daca voi avea de ales intre rau si mai rau?De ce am in creier nord?De ce-am in suflet sud?"
Imi rasuna si acum vorbele ei in minte..Inainte de a tranti usa in spatele ei..Au trecut zile si nopti,ani si secole de cand stau aici...De cand ma uit inainte si nu vad decat ce a fost..decat ce mi-a fost luat si nu am stiut..
Inca privesc pe oglinda si nu vad decat doi ochi albastri ce imi desenau mari,deserturi si vise de scortisoara amara pe pleoape..Nu vad decat vise de copii...Desene de creta pe ciment..
Si acum ploua.Si iar ploua..Ploua de parca timpul a stat..A uitat sa treaca mai departe..nu mai stie sa paseasca decat cel mult...inapoi.
Asta si sa se invarta in cerc...In cercul care incepe din ce in ce mai mult sa se stranga in jurul meu..sa imi lase plamanii fara aer si sufletul fara vise..
Ma cerne si ma chinuie...ma lasa fara speranta.Si fara ziua de maine..Nu mi-a lasat decat serile apuse,dupa care nici sa plang nu mai pot..Ca nu mai am cum si nici putere...

o stea...si ceva

Am prins in palma o stea cazatoare.Am privit-o si nu mi-am putut opri un zambet.Am clipit,am tras aer in piept si i-am soptit.I-am cerut culori si pensule.Si o panza nesfarsita.Si o sansa.O infinita sansa dea zambi mereu.Am clipit si m-am trezit.Nu fusese decat un vis.Steaua mea cazatoare nu era altceva decat o efemerida..Mi-o dorisem,o avusesem si acum era undeva,in memoria-mi plina.Am intrebat soarele in acea dimineata de o zi senina.O picatura perfect rotunda mi-a patat fereastra.Imi primisem raspunsul?Tindeam sa cred ca da.A inceput sa ploua strasnic.Dupa cateva clipe petrecute in perdeaua de stropi am zarit schita unui curcubeu.Pe masura ce ploaia s-a intetit,plansa fusese gata.Un curcubeu de poveste impartea cerul in doua lumi.O lume gri si anosta,in care nimic nu e mai bun si nimic nu depaseste culoarea plata si fara viata.Si o alta lume,in care valuri de culori acopera pleoape inchise si schiteaza vise,picteaza sperante si umplu golurile triste.Orice lacrima devine acolo pata de culoare pentru o noua plansa.Orice zambet stins e improspatat de jocul de culori.
Ploaia s-a oprit acum.Cerul s-a inseninat,iar soarele a revenit,dupa scurta-i odihna dintre nori.Cele doua lumi?Au devenit una singura.Gasesti griuri colorate si nuante infloritoare. Randul tau.Foloseste-ti pensulele si paleta.Culori ai oriunde ai privi,la sfarsit,la inceput,la mijloc.Dar mai ales la sfarsit.Chiar acum.Tot ceea ce e in jurul tau a devenit o coala goala.Foloseste-o.N-o lasa sa piara in nuante de gri si alb.Picteaza-i zambete si soare.

Culori,culori,culori.

Ea

Undeva intr-un oarecare parc din acest vast si trist oras,exista o movila.Se spune ca ar fi o zona mai speciala,a sufletelor demult pierdute in neantul nepasarii si al viselor uitate,spalate de ploi de argint.Acolo,totul pare inchis.Te simti prins in capcana,intr-un glob de cristal din care nu poti sa scapi,dar nici nu vrei.De acolo,totul are alta rezonanta.Inclusiv vocile tale interioare.Desi nu ai oglinzi,te vezi mai bine ca oricand.Si poate mai altfel ca oricand.Mai viu,mai tu,mai prezent ca oricand.Si in primul rand,mai al tau ca niciodata.Acolo,nu mai ai teama de trecut.Ci doar speranta pentru viitor.Pentru unul pe care il vezi clar,cu monoclul curajului,colorat si vesel,exact cum ti l-ai dorit de cand ai inteles ideea de "viitor".
Acolo,intr-o oarecare seara de mai,am cunoscut-o pe Ea.O zapacita si jumatate,venita parca in totalitate de pe alta planeta,de pe planeta in care poti face orice.Atat timp cat crezi in tine si in ceea ce iti doresti.Acolo,nu exista nu vreau,nu pot,nu stiu,nu sunt capabil,etc.Acolo exista doar ambitie,curajul de a incerca si de a te lupta cu tine insuti,de a te depasi.Daca nu esti mai bun ca tine insuti,degeaba esti mai bun ca cei din jur...Nu la ei te raportezi dimineata cand te privesti in oglinda.
Singurul ax la care trebuie sa fii atent,esti tu.Doar tu,indiferent cine esti,cum esti,de unde ai plecat sau unde vrei sa ajungi.

Morala?
Un prieten nou nu strica niciodata.Mai ales atunci cand te ambitioneaza si iti face bine.

Timp

Ce inseamna Timpul?Este timpul doar acel lucru prin care masuram viata,zambetele,lacrimile si somnul?
Este timpul oare si un suprapersonaj pierdut in cotidian?Nu apare el si dispare dupa bunu-i plac? Candva,Timpul parea un drum fenomenal de lung.Si viata insasi un lucru continuu.Cat inseamna o clipa?Mai stii?
Incep sa constat ca Timpul isi face jocul singur...Dupa vaste reguli,de cele mai multe ori,cunoscute doar de el si stiute -ironic -mult mai tarziu de catre noi,muritorii de rand.Nu ma refer la acei Imuni asupra carora nimeni si nimic nu are nici un efect..Ci la cei pentru care prima raza de soare de dimineata inseamna un prim zambet.
Jocul Timpului?Sadic si totodata simpatic..Cred.Timpul sta cand ai nevoie de el.Si fuge cu entuziasmul unui copil ce alearga dupa un vis.Cat de lungi au parut clipele in care nu faceai decat sa astepti...sa te gandesti la minutele care vor urma?Cat de scurte au parut momentele in care radeai cu lacrimi,cand era vara,cand ningea?
Reversul medaliei?Desigur,nici nu se putea fara...De cate ori te-ai prevalat de faptul ca..."eee timp"?De cate ori ai subestimat durata unei clipe?
Complicat...
Timpul meu?Timpul nu e al meu.Imi este uneori amic si ne intelegem.Alteori...ne mai ciondanim.De obicei ajungem la un compromis.Doar uneori.In rest?
C'est la vie.Dormi,te trezesti,muncesti,poate si razi,mai stai,apoi...ZzzZzzZ,nu-i asa?
Ma apuc de pictat.