Anemona e tristă.Îi lipsesc jocurile mării pe nisipul viu.Trece timpul şi totuşi,nimic nu se schimbă.Orice singurătate devine,din păcate,tot mai mare,tot mai adâncă.Zilele trec,clipele trec şi cu ele şi visele.Abundenţa de vise,împlinite sau nu,se plăteşte întotdeauna cu un număr maxim de coşmaruri.Asta a constatat şi ea.Şi poate că va mai resimţi,mai devreme sau mai târziu cruda răzbunare a unei realităţi neiertătoare.Şi totuşi,când totul doare,oare ar mai putea durea ceva?
Mereu e loc şi de mai bine.Deci se poate presupune,cu teamă în suflet şi tremur în glas,că da.Oricând mai poate durea ceva.De obicei,ceva neaşteptat.
Când timpul stă în loc,durerea de ce nu stă şi ea?Şi dacă timpul fuge,de ce nu fuge şi ea?
Anemona vrea în ţările calde.Poate acolo,sub soarele cald şi blând,durerea se topeşte sub razele dulci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu