Filip este limită,când n tinde la infinit.N-ul lui este lumea toată,dusă ocazional la extremele raţionamentului pur.Uneori,este chiar matematică în mişcare,în fluiditate maximă.Visele lui sunt sinusoidale,converg însă şi spre verbul "a putea",pe care el îl utilizează des.
Filip iubeşte.Filip iubeşte zorii,pentru că ştie că nu au limită.Pentru că poate fugi după ei,oricând,în orice emisferă şi îi găseşte altfel,mereu noi,mereu ai lui.
Filip iubeşte fetele.Pentru că sunt,spune el, "amatematice" fiinţe.Nu sunt nici dornice de ea,însă nici împotriva ei.
Iubeşte visele,pentru că nu le poţi cuantifica în clipe,minute,secunde sau acţiuni pe viaţă.
Filip trăieşte mereu starea de uimire.Aceeaşi veşnică uimire,pe care i-o datorează Anemonei.Este uimit de ea.De libertatea ei,ce nu ţine nici de calcule,nici de formule.Mândru şi orgolios,a găsit însă de cuviinţă să îi numească o slăbiciune:matematica simţurilor,aparent singura dependenţă a ei.
Filip iubeşte,dar aici este uşor anti-matematică.Şi-a văzut cândva o pasiune trădată de o alta...
Fericirea,la Filip, are "formule proprii,încă negăsite de omul intelectual,",şopteşte el,în timp ce desenează cercuri pătrate pe geamul biroului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu